Consemnări

Icoanele Elenei Murariu dovedesc, cu simplitatea pe care numai gesturile majore o au, că atâta vreme cât sufletul artistului nu se lasă convertit și-și păstrează prospețimea credinței și sinceritatea actului artistic, tradus în bucuria de a picta și în delicatețea abordării subiectelor alese, atâta vreme cât el dorește să cunoască și să pătrundă dincolo de forma estetică înțelesul ascuns al sensurilor pe care să-l transmită mai departe, putem vorbi despre adevărate icoane contemporane. Creativitatea autoarei se conturează cu evidență în icoanele hagiografice din chiar momentul alegerii pentru a fi pictați a unor sfinți mai rar portretizați (Fanurie) sau care au pătruns abia de puțină vreme în conștiința noastră ca sfinți (Ștefan cel Mare și Constantin Brâncoveanu). Viețile acestora, aflate după îndelungată și minuțioasă cercetare a surselor literare - Vieți, Acatiste, Cronici, Istorie - au căpătat contururi plastice inedite și vor face școală. Concepute după tipicul icoanelor cu câmp central și scene din viața sfântului respectiv în jur, ele devin pagini de istorie și sfințenie în care originalitatea se îmbină cu tradiția.

Ștefan cel Mare, prezentat asemenea portretelor din tablourile votive, se apropie de Hristos prin intermediul Maicii Sale, în smerenia gestului său de rugă fiind cuprinse, în mod simbolic, toate actele sale ctitoricești marcate prin friza de bisericuțe ce încununează icoana. Pe cele două laturi, cele șase mici scene ilustrează sintetizat momentele socotite a fi cele mai importante din viața marelui voievod: Nașterea, compusă după o schem iconografică obișnuită, asemenea celor din ciclurile Copilăriei Maicii Domnului, sau a vieților Sf. Ioan Botezătorul și Nicolae, în care însă pruncul este pus sub semnul ocrotitor al îngerului păzitor; Încoronarea, cu accentuarea investiturii divine prin prezența lui Dumnezeu în razele ce coboară asupra voievodului; protecția divină în luptele cu păgânii - Sf. Arh. Mihail îl ocrotește pe Sf. Ștefan; apropierea de Dumnezeu prin Taina Sf. Euharistii - Sf. Daniil Sihastrul, scena în care Ștefan, îngenunchiat în fața altarului pe care se află potirul cu Sf. Împărtășanie este binecuvantat de duhovnicul său, moment de grație marcat tot prin razele ce fac evidentă prezența Dumnezeiască, epsod investit cu accente morale clare prin detaliul depunerii coroanei la picioarele monahului de către voievod și prezența, în aceeași compoziție, a proorocului David ca autor al Psalmului de pocăință (50); Adormirea lui Ștefan cel Mare și trecerea puterii sale de domn și ctitor, fiului său Petru Rareș, proiectat pe un simbolic pom al vieții. Partea inferioară a icoanei cuprinde o singură scenă care, deși ilustrează Cavalcada Sfintei Cruci, îl are în mijlocul ei și pe voievodul Moldovei ca semn al integrării lui în rândul sfinților mari apărători ai credinței.

Ecaterina Cincheza-Buculei, istoric de artă,
Institutul de Teoria și Istoria Artei București

 


inapoi

copyright 2004 Ecaterina Cincheza-Buculei